Calatoriile lui Gulliver

Amatorii de astronomie, cand citesc despre istoria descoperirii satelitilor planetei Marte, sint uimiti de decalajul de mai bine de doua secole si jumatate de la previziunea existentei acestora si pina la descoperirea lor efectiva. Cel care a presupus ca Marte ar avea doi sateliti a fost astronomul si matematicianul german Johannes Kepler (1571-1630). Peste un secol, stirea despre cei doi sateliti martieni ipotetici a ajuns la scriitorul irlandez Jonathan Swift (1667-1745), care in romanul sau “Calatoriile lui Guliver” isi informa cititorii ca satelitii martieni fusesera deja observati de astronomii din Laputa, o insula zburatoare pe care eroul sau poposise intr-unul din voiajele sale fantastice.

Swift scrie: “Ei au descoperit doua astre mai mici, ori sateliti, care se rotesc in jurul lui Marte; satelitul interior este departe de centrul planetei, exact la trei diametre martiene, si cel exterior la cinci; primul executa o revolutie completa pe durata a zece ore, in timp ce al doilea se roteste in douazeci si una de ore si jumatate”. In realitate, vestea despre descoperirea celor doi sateliti martieni pe care o publica Swift in 1726 nu era decit o farsa. Abia peste 140 de ani, in 1862, astronomul american Asaph Hall a descoperit cei doi sateliti ai planetei Marte, botezati, la propunerea astronomului francez Camille Flammarion, cu numele celor doi insotitori mitologici ai carului de lupta al zeului Ares (Marte): Phobos (Frica, Spaima) si Deimos (Panica, Groaza).

Distantele la care se gasesc orbitele satelitilor fata de centrul planetei sint, intr-o anumita masura, diferite de acelea pe care le indica Swift. Folosind ca unitate diametrul lui Marte, distantele sint de 1,4 pentru Phobos si 3,5 pentru Deimos, iar miscarea de revolutie a primului satelit este de 7 ore si 39 de minute, iar a celui de-al doilea de 30 de ore si 18 minute. Specialistii sint surprinsi totusi de convergenta aproximativa a valorilor propuse de Swift cu cele reale, situatie care cu greu poate fi catalogata ca simpla coincidenta intimplatoare.

Multi cred ca autorul “Calatoriilor lui Guliver” cunostea legile lui Kepler si pe cele ale lui Newton, fiind la curent cu toate informatiile astronomice legate de sistemul solar, lucru ce pare putin plauzibil pentru un scriitor. Iar daca este asa, inseamna ca Jonathan Swift a dovedit multa imaginatie si abilitate teoretica in manevrarea unui subiect de mecanica cereasca, efectuind calcule, in multe privinte foarte greoaie si plictisitoare.